Top

Câte tipuri de biberoane există și care sunt cele mai bune pentru copilul tău

biberoane.PNG

Nu există moment mai minunat și mai încărcat de iubire și dăruire ca acela în care îți ții puiul în brațele tale și-l hrănești. E absolut magic să te uiți în ochii puiului tău în timp ce suge și eventual te mai și ține strâns de bluză cu mânuța lui cu pernițe grase.

Te-ai pregătit pentru acest moment al hrănirii bebelușului încă din timpul sarcinii și știu că ți-ai pus problema dacă vei putea alăpta sau nu și dacă vei avea nevoie și de biberoane pentru trusoul de după naștere.

Eu personal am ales să cumpăr 2 biberoane înainte de nașterea ambilor copii (chiar dacă am reușit să-i alăptez) și nu regret că am făcut-o. Ba chiar am suplimentat numărul lor ulterior. Mi-au fost de folos atunci când a trebuit să mă mulg cu pompa și să facem o pauză de la supt din cauza ragadelor, atunci când mai lăsam copilul să meargă la plimbare doar cu tati sau chiar și atunci când aveam surplus de lapte și trebuia să fac stocuri dar rămâneam în pană de pungi speciale.

Așadar, vei avea nevoie de biberoane după naștere chiar dacă ți-ai propus să alăptezi?

Părerea mea e că da. Majoritatea mămicilor cumpără și biberoane. Fie pentru că au nevoie de ele din cauza motivelor enumerate de către mine mai sus, fie pentru că bebelușii lor aveau nevoie de un supliment cu lapte praf pe lângă laptele matern.

Când ar trebui să cumpăr biberoane și de unde știu care va fi bun pentru copilul meu?

Poți cumpăra 1-2 biberoane chiar și înainte de naștere sau poți aștepta întâlnirea cu bebe ca să-ți faci aprovizionarea. Cert este însă că până nu pune gurița copilul pe ea și observi tu cum suge nu poți ști care variantă este cea mai potrivită pentru voi.

Ce biberoane sunt disponibile în 2018 și care sunt criteriile după care poți alege

 photo credit: www.medela.com, www.philips.ro, www.tommeetippee.us,   www.amazon.com, www.drbrowns.ro

photo credit: www.medela.com, www.philips.ro, www.tommeetippee.us, 

www.amazon.com, www.drbrowns.ro

În funcție de tipul de material din care sunt fabricate, avem la acest moment o gamă largă de biberoane. Din sticlă, din plastic, din silicon sau chiar din oțel inoxidabil.

Biberoanele din plastic – sunt ușoare, rezistente și relativ ieftine, însă trebuie neapărat să urmărești să aibă inscripționate BPA free sau Fără BPA. Studiile pe animale au demonstrat că Bisphenol A (BPA-ul) afectează dezvoltarea sănătoasă a creierului, a sistemului reproductiv și a celui imunitar.

Dezavantaj – Biberoanele din plastic se deteriorează rapid și din cauza utilizărilor și spălărilor multiple trebuie schimbate la aproximativ 6 luni de la prima folosire.

Biberoanele din sticlă – sunt cu siguranță fără BPA și rezistă mai mult decât plasticul.

Dezavantaj – sunt mai grele și mai scumpe decât cele din plastic. Pot aluneca ușor și se pot sfărâma, dar pentru a preveni asta poți cumpăra protecție specială din silicon.

Biberoanele din silicon – sunt ușoare, foarte rezistente și nu conțin BPA. Sunt moi și fine la atingere iar tetinele și forma lor imită foarte bine pentru bebe senzația alăptatului la sân. Sunt ideale pentru supliment.    

Dezavantaj – sunt relativ mai scumpe iar în România nu sunt foarte populare aceste biberoane. Până în acest moment eu personal nu am găsit modalitate de achiziționare decât prin Amazon. Click aici.

Biberoanele din oțel inoxidabil – nu, nu sunt nici grele și nici periculoase pentru copii. Dar cu siguranță sunt mai rezistente decât toate cele enumerate mai sus.

Dezavantaj – sunt scumpe și nu se găsesc ușor în România. Eu le-am găsit aici și aici.   

În funcție de modul de întrebuințare:

Pentru prematuri  - copiii născuți înainte de termen au nevoie de biberoane speciale, cu tetine mai mici decât cele obișnuite și cu un flux de curgere mai lent. Eva, fetița mea, a fost născută prematur și cele mai bune biberoane le-am luat au fost cele de la Avent pe care le-am luat de aici, cele de la Medela de aici sau de aici și cele de la Dr. Browns de aici. Mai găsiți biberoane pentru prematuri la NUK, Bambino, Chicco și Bebe D’or. Cele mai bune se zice c-ar fi cele de la Dr. Browns. Nu contest publicitatea lor, însă mie mi-a fost foarte greu cu ele pentru ca au o mulțime de piese de asamblat și apoi de spălat. Așa că le-am folosit cel mai des pe cele de la Avent și Medela.

Pentru bebeluși cu nevoie speciale –  care au despicături de buză/palat (buză de iepure/gură de lup), Sindromul Pierre Robin sau Sindromul Down, Anchiloglosia (limba fixată) sau care sunt slăbiți după o operație, există soluții de hrănire cu ajutorul biberoanelor de la Medela (le găsiți aici) sau de la Nuk (aici)

Anticolici – pentru această categorie avem o mulțime de produse din care să alegem. Din materiale diverse, cu forme normale sau curbate, cu tetină anatomică sau nu, gama este foarte variată. Le poți încerca pe cele de la Tomme Tippee, pe cele de la Munchkin LatchBebeduE, sau Babyono.

Antireflux – este foarte important ca în momentul hrănirii bebelușii care suferă de reflux să aibă o poziție adecvată dar și confortabilă. Eu nu m-am confruntat cu această problemă la copii, dar din căutările mele pe net am citit că biberoanele celor de la Nuby (360 Anti Reflux) ar fi cele mai bune. Nu sunt foarte ieftine, dar le puteți achiziționa de aici.

De reținut!

· Nu cumpăra biberoanele, tetinele sau suzetele din piețe sau din buticuri îndoielnice. Pentru siguranța copilului tău apelează doar la farmacii sau magazine speciale cu produse pentru bebeluși. Există o mulțime de astfel de magazine care îți oferă și posibilitatea de a comanda on-line.

· Asigură-te că produsele pe care le achiziționezi au pe ele inscripționat Fără BPA sau BPA Free.

 
fara-bpa.PNG
 

· Tetina biberonului trebuie să fie întotdeauna corespunzătoare vârstei copilului pentru a evita riscul de înec sau curgerea neadecvată.

· Dacă vrei să stochezi laptele matern în biberon, nu uita să scoți tetina acestuia și să folosești căpăcelul special pe care l-ai găsit la cumpărarea produsului.

· Folosește produse speciale pentru spălarea și dezinfectarea biberoanelor. Vei evita astfel contaminarea lor cu chimicalele din detergenții obișnuiți de vase.

· Schimbă tetinele cel puțin o dată la 3 luni iar biberoanele la 6 luni.

Spor la cumpărături!

Dacă îți plac articolele mele și vrei să fii la curent cu trucurile care îmi fac viața de părinte mai ușoară, te invit să dai LIKE paginii de facebook cu praf magic.