Top

Praf Magic întreabă: Dacă ai putea să-ți alegi o super-putere, care ar fi aceea și de ce?

Dacă e luni e musai să aflăm ce le mai trece copiilor prin căpușoare. De data asta i-am întrebat ce super-putere și-ar dori să aibă și ce ar face cu ea. Eu una am rămas uimită de imaginația bogată a puștilor de astăzi.

Aș vrea să fiu invincibil. Adică dacă cineva m-ar ataca să nu mă doară nimic. Chiar dacă m-ar trage de păr eu să pot să mă regenerez.
— Vladi, 7 ani
 
copiii-spun-lucruri-trasnite
 

Off, sărmanul de tine. Vladi, dragule, tu ai un păr superb și l-ai mai păstrat și lung până de curând. Cum să nu te invidieze copiii? Lasă ce te faci tu mare și o să înveți să nu te mai lași rănit atunci când te atacă cineva. 


Când o sa mă fac mare vreau sa fiu puternic ca tati. Că el are o cutie cu multe scule de reparat și știe să repare orice prin casa noastră. Și repara și la buni câteodată. Așa vrea și eu sa fac! Să am super-puterea lui tati pentru reparații.
— David, 5 ani
 
copiii-spun-ce-vor.PNG
 

Mama ta e o norocoasă. Nu toți tăticii au puteri de instalator, tâmplar, reparator de diverse în ziua de azi. Bravo pentru tati lui David! 


Aș vrea să fiu puternic ca Hulk dar mai frumos un pic, nu chiar așa de mare și verde ca el. Și as vrea să îi ajut pe copiii de la școala mea de care râd copiii mai mari, ca să nu îi mai facă să plângă, să îi apăr eu cu puterea mea.
— Filip, 7 ani
 
copiii-spun-ce-le-trece-prin-cap
 

Parcă îl și văd pe Hulk transformat într-un tânăr chipeș, alb, cu mega-mușchi și o frizură perfectă, Filipe. Este totuși de admirat că un băiețel așa mic ca tine și-ar dori să-i apere pe cei neputiinciosi. Ai putea să ne dai tuturor adulților o lecție de umanitate, de iubire. Bravo Filip!


Mușchi. Și să zbor.
— Ana-Maria, 6 ani

Ce să faci măi Ana-Maria cu mușchii ăia? Așa-i că ți-ai dori să căsăpești vreo 2 băieți care nu te lasă-n pace?

 
6.PNG
 

Eu vreau să o fac pe sora mea invizibilă. Că mă enervează și e cicălitoare. Mă urmărește peste tot.
— Darius, 5 ani

Darius, îmi pare rău să te dezamăgesc dar surorile astea mai mici care ii urmăresc pe frații mai mari nu pot deveni invizibile. Au ele niște super-puteri care anulează toate celelalte super-puteri, cum ar fi: super-răbdarea, super-ascunsa, super-enciclopedia tuturor răspunsurilor, super-fuga de surorile mai mici etcetera.


Eu vreau puterea cu gheață a lu’ Elsa. Să fac gheațăăă și să mă lase copiii în pace, să nu mai pună mâna pe părul meu.
— Eva, 3 ani
 
5.PNG
 

Ce să-i faci măi Eva dacă ești creață și simpatică? Suporți și mergi mai departe. E ca-n viață. O să afli tu mai târziu.


Aș vrea să pot să zbor. Îmi place viața păsărilor. Aș putea să zbor oriunde-n lume, să văd multe lucruri din natură, chiar și un vultur. M-aș simți foarte liber. Aș putea să fac ce vreau, să plec unde vreau eu.
— Matei, 8 ani

Îmi pare rău puiule, dar mai ai vreo câtiva ani buni până o să-ți iei zborul din cuib și o să faci ce vrei tu. 


Să am super-viteză. Ca să fiu cel mai rapid.
— Andrei, 7 ani
 
 

Și unde ai vrea să fugi așa repede, măi Andrei? 


Eu deja am o super-putere. De balerină. Când mă învârt eu tare tare repede repede tati zice că e fermecat de mine. Vezi, mai știu să fac și vrăji fermecătoare.
— Irinuca, 4 ani
 
 

Eu cred că tati e mai mult amețit decât fermecat de la atâta învârtit. Cât despre vrăjile tale fermecătoare, ai grijă să nu le irosești pe toate doar pe tati. Păstrează câteva și pentru când vei fi mai mare. O să-ți trebuiască, crede-ma.


Nu există super-puteri decât în filmele pentru băieți. După ce se uită la filmele astea băieții încep și se prostesc că pot să se cațere pe blocuri sau să se lupte cu puteri care le ies din mâini.
— Rebeca, 6 ani
 
 

Off, băieții ăștia. Așa-i că exagerează cu maimuțărelile lor uneori?

Praf Magic întreabă: Ce se pricepe mami cel mai bine și cel mai bine să facă?

 
Să mă trezească dimineața la timp, ca să nu ajung târziu la școală, că mie îmi place să dorm mult de obicei.
— Filip, 7 ani
Untitled design.png

Mama mea știe cel mai bine să mă pună să-mi fac temele. Pe toate. Și mă bate la cap să le termin că altfel mă trimite la școală fără teme. Ea nu primea așa de multe teme când era la școală. Nu știe ce greu e la clasa întâi.
— Mihnea, 6 ani

La supa de găluște.

Bine, și în afară de asta?

La nimic, doar asta știe ea să facă cel mai bine.
— Lara, 5 ani
Untitled design (3).png

Clătite.
— David, 5 ani
Să mă trezească dimineața la timp, ca să nu ajung târziu la școală, că mie îmi place să dorm mult de obicei. (2).png

De toate. Dar cel mai bine și cel mai bine se pricepe să mă ducă în parc sau în alte locuri. Chiar, trebuie să o bat la cap că a uitat să mă ducă în alea 7 locuri pe care mi le-a promis.
— Vladi, 7 ani
 
Untitled design.png
 

Să mă pupe ca eschimoșii și să scrie toată ziua la laptop. A da! Și să ne cicălească pe noi copiii. Asta îi iese ei cel mai bine.
— Matei, 8 ani
Să mă trezească dimineața la timp, ca să nu ajung târziu la școală, că mie îmi place să dorm mult de obicei. (2).png

Habar n-am. Dar știu că dă cu aspiratorul toată ziua că e obsedată de firimituri. Și îi place să-l bată pe tati la cap că el nu face nimic. Dar el nu se supără că îmi face mie semne și râde.
— Maia, 4 ani și jumătate

Hmmm, curățenie, ă... mâncare, m... și să aibă grijă de noi. Dar pe primul loc e curățenia.
— Andrei, 8 ani
Untitled design.png

Să facă mâncare.
— Ana Maria, 6 ani
Untitled design (1).png

Nu stiu ce face mami. Dar poți să-mi pui tu mâna la păpușa asta?
— Eva, 3 ani
Untitled design (2).png

Bonus!

Nu știu. De ce nu o întrebi pe ea?
— Rareș, 6 ani

Dacă-ți plac articolele mele și vrei să fii la curent cu trucurile care îmi fac viața de părinte mai ușoară, te invit să dai LIKE paginii de facebook cu praf magic.