Top

De ce apar conflictele între copiii mei și cum le gestionez fără să-mi pierd răbdarea

Conflictele dintre frați au existat de când lumea. Dacă ai 2 sau mai mulți copii știi deja că rivalitatea și certurile dintre ei sunt inevitabile. Nu doar o dată ai auzit Mami, spune-i să mă lase în pace!, Mami, m-a lovit!, Mami, să știi că nu-mi dă jucăria!, nu-i așa? Eu una simt cum mă transform în mama-Hulk de fiecare dată când vine câte unul la mine cu pâra sau când îi aud cum se ceartă.

De ce se ceartă copiii mei între ei?

Din multe motive. Ei pot face un motiv de ceartă din absolut orice. Si chiar dacă nu-l au, inventează ei unul doar ca să nu treacă o zi în care să nu avem parte de un al treilea război mondial. Am observat însă toate certurile lor au la bază câteva motive principale.

1. Au nevoie de mai multă atenție. Ironic însă, pentru copiii mei este foarte important să-mi capteze atenția. Fiecare cât mai des și cât mai mult. Nu contează în ce fel, important este să o obțină. Aproape de fiecare dată, cel care pornește conflictul se simte și cel mai neiubit copil în acel moment. Și atunci ce face? Îl atacă pe cel pe care îl crede el responsabil de detronarea sa din inima mea.

2. Sunt invidioși unul pe altul.  De ce Eva a primit pe verde și eu pe galben?, Matei de ce are role și eu nu am?  Și lista de întrebări poate continua la nesfârșit. Pentru că ei găsesc mereu motive de invidie. Chiar și atunci când în realitate nu există. Și ce fac ei când se simt nedreptățiți? Își împart singuri dreptatea. Fie cu vreo două ciupituri, fie aruncându-mi mie în față cât de nedreaptă sunt.

3. Le este invadat spațiului personal. De asta se plânge în 99% dintre cazuri doar Matei, fratele mai mare. Când Eva se satură de jucăriile ei și vede că frate-su face ceva mai interesant, hop își face și ea apariția și începe să-l sâcâie.

Maaateeeeiii, vreau și eu să ma joc cu tine! Maaateeeeiii, vreau să-mi dai și mie jucăria ta!

Eeeevaaa! Lasă-mă-n pace! Pleacă de-aici! Nu pune mâna pe aia că mi-o strici! Eeeevaaaa!!

Și de-aici până la ceartă sau chiar lovituri nu mai e decât o linie subțire (pe care ei mereu o încalcă când nu au un adult prin preajmă).

4. De plictiseală. Când rămân fără ocupație Pic și Poc ai mei încep să se șicaneze. Ba că ce urechi are unul, ba că ce păr ciufulit are celalalt și de-aici start distracției.

Cum evităm conflictele?

1. Mă asigur că petrec zilnic timp individual cu ambii copii. Nu am o agendă pe care notez că de la 4 la 5 îi acord timp Evei și de la 7 la 8 lui Matei, insă pe parcursul zilei am grijă să mă joc sau să discut separat cu fiecare dintre ei. De cele mai multe ori mă joc cu Eva în altă cameră atunci când Matei își face lecțiile, iar pe Matei îl atrag să stea cu mine la bucătărie atunci când gătesc și povestim despre cum ne-a fost ziua. Mai sunt zile în care găsesc câte o portiță și îl iau pe câte unul cu mine la cumpărături sau la film (în timp ce este celălalt la școală/grădi sau pe la alte activități). Nu vreți să știți cât de bucurosi sunt și cât de mândri se simt că în momentele acelea au exclusivitate la mami.   

2. Atunci când vine vorba despre lucrurile materiale (îmbrăcăminte, jucării, dulciuri), am întotdeauna grijă să le ofer amândurora în mod egal. Dacă nu îmi permit să fac o cheltuială dublă atunci nu o mai fac. Chiar și atunci când îi cumpăr rechizite lui Matei am grijă să o las pe Eva să-și aleagă și ea o carte de colorat, un caiet și creioane. Nu le permit să-și facă în ciudă și mereu le scot în evidență motivele pentru care au primit ceea ce au primit.

Când vorbim de iubire însă lucrurile sunt mai greu de cuantificat sau de explicat. Pe când avea Eva doar un anișor, Matei m-a întrebat Mami, pe cine iubești tu cel mai mult și cel mai mult? Pe mine s-au pe Eva? Of, și cât mă păziem de întrebarea asta! Însă inevitabil, în mintea copilului meu apăruse această îndoială și trebuia să i-o înlătur. Nu a fost suficient să îi spun că pe amândoi îi iubesc la fel de mult. Nu știu dacă voi v-ați prins, însă generațiile copiilor noștri nu mai acceptă orice răspuns fără să-l despice in o mie de alte întrebări. Așadar, l-am luat pe copil în brațele mele și i-am explicat că amândoi sunt parte din mine, că iubirea mea nu are limite și că pentru fiecare dintre cei din casă am motive foarte puternice pentru care să-i iubesc necondiționat. Și m-am pus pe înșiruit motivele pentru fiecare. Nu mi-au trebuit filozofii. Matei a acceptat că pe el îl iubesc, printre altele, că are ochii negri și pe soră-sa că e creață. Și pe măsură ce eu înșiruiam aceste motive, Matei mă ajuta să gasesc unele noi pentru fiecare persoană din casă.  După acea discuție, copilul meu nu mi-a mai aruncat niciodată în față că fac diferențe între ei în materie de iubire.

3. Pe măsură ce cresc, copiii simt tot mai mult nevoia să se izoleze, să petreacă mai mult timp singuri cu jucăriile sau cărțile lor, să fie lăsați în pace. Și toate astea în ciuda fratelui/surorii mai mici care stă ca pe ghimpi cănd celălalt se retrage. Încerc de fiecare dată să-i explic Evei că Matei are nevoie de x minute doar pentru el. Îi dau un timp fix pentru că asta o ajută să înțeleagă că timpul ală e limitat, că va trece și că frate-su va reveni curând la ea. Apoi îi găsesc câte ceva de făcut. Trebuie să am grijă să-i descriu acel ceva astfel încât să i se pară cel puțin la fel de interesant ca activitatea celui mai mare. Și reușesc  aproape de fiecare dată. Când nu-mi iese schimb tactica și mă duc să fac lobby la cel mare, încercând să îi arăt ce avantaje ar avea dacă ar mai accepta un partener în activitatea lui.

4. Dacă se plictisesc și nu au altceva de făcut, ai mei se iau la harță. Deci mereu trebuie să le dau ocupație. Fie îi pun să mă ajute la treabă (după puterile și posibilitățile lor, desigur), fie apelăm la cutia antiplictiseală. Am scris mai multe despre această cutie cu surprize aici.

Ce fac eu când copii mei se ceartă? 

frati care se cearta.PNG

Mă rog să nu izbucnesc! Nu, glumesc :-)

1. Dacă nu am fost de față la cearta lor, atunci nu-l ascult pe cel care vine fuguța cu pâra la mine. Discutăm împreună motivele altercației. Dacă tensiunea persistă și ei continuă să se certe chiar și în fața mea, atunci îi separ 5 minute. Acest timp e suficient pentru ei să se calmeze și să se gandeească la o metodă de rezolvarea. După time-out îi las să vorbească pe rând, îi fac să înțeleagă cu ce au greșit amândoi (pentru că în toate disputele fiecare are partea lui de vină) și apoi propunem fiecare calea spre împăcare.

2. Loviturile și cuvintele urâte se pedepsesc. Punct. În casa noastră există reguli de bună purtare și am avut grijă să le comunic și copiilor aceste reguli încă de mici. Una dintre reguli este să nu ne insultăm. Copiii sunt versiunile mai mici ale părinților si de aceea încerc cu soțul meu să nu ne certăm în fața copiilor. Și niciodată, dar absolut niciodată, nu ne vorbim urât.

3. Nu intervin de fiecare dată în discuțiile lor. Uneori le spun De data asta nu mă bag. Veniți voi cu o soluție și dacă nu reușiți să vă înțelegeți atunci mă chemați pe mine. Și ei știu că soluția mea s-ar putea să nu le convină. Ori le confisc jucăria (dacă de la asta a pornit), ori le dau time-out și le întrerup astfel joaca. Așa vreau să-i învăț să găsească împreună o situație de compromis și de win-win.

4. Îi pun să se pună unul în papucii celuilalt. Pe sistemul Ce ție nu-ți place, celuilalt nu-i face și identificăm ce a simțit „adversarul” și ce l-a deranjat.

 

Mi-ar plăcea să-mi povestești în zona de comentarii de mai jos cum gestionezi tu conflictele dintre copiii tăi. Primim orice idee cu brațele deschise pentru că oricând apar situații noi pentru care avem nevoie de abordări noi.

 

Și nu uita să pui și puțin praf magic în tot ce faci!