Top

Numai în prezența ta nu ascultă copiii, draga mea! Partea a II-a

Cred că nici unei mame nu-i este ușor să-și lase acasă odraslele prețioase în grija altcuiva când ele au treabă. Fie el și tatăl copiilor, tot parcă te strange în spate că nu ești tu lângă ei, nu-i așa? Cine știe mai bine ca tine să aibe grijă de ei?

Am povestit aici cum am crezut eu că va rămâne soțul din dotare fără urechi după o zi cu micii noștri teroriști și că va fi dezastru fără mine în casă. Însă, spre surprinderea mea, la întoarcere i-am găsit pe toți liniștiți.

În seara aia nu am putut să adorm ușor. Îmi răsunau în minte cuvintele lui M. care îmi repeta obsesiv Numai în prezența ta fac ei urât, draga mea! Îi tot vedeam chipul rânjit și îngâmfarea de fiecare dată când închideam ochii.

Dar oare cu mine de ce se comportă copiii ca în junglă? De ce țipă, de ce se smiorcăie din orice, de ce fac mofturi la mâncare? Mă aleargă prin casă toată ziua ca pe un cal și trag simultan de mine până cad lată de mă găseste M. plină de nervi și de sudoare, iar cu taică-su se joacă frumos Lego?! În liniște?! Împreună?!

Îmi răsăreau prin minte ca niște ghiocei toate dățile alea în care mai lăsasem copiii cu bunicii, cu bona sau cu unchiul lor și aceștia îmi spuneau Copiii au fost foarte ok! Ei doar cu tine se alintă și se smiorcăie așa.

Îmi era clar! Vina era doar la mine. Eu le suflam în fund și nu știam să mă impun. Eu îi dojeneam când se smiorcăiau din orice, eu le permiteam să tragă de mine până la epuizare, eu le pupam toate bubițele chiar și atunci când acestea erau doar imaginare. Numai în prezența mea copiii se îmbrânceau și se pârau de parcă ar fi dus o bătălie permanent de cucerire a brațelor și atenției mele.  

Dar de ce copiii fac ce vor doar în prezența mamei?

 

De ce trebuie să pătimim noi ca niște martire în fiecare zi, iar și iar de la capăt? De ce copiii mei se agață numai de mine și nu-mi mai dau drumul decât atunci când cad ei lați seara la culcare? Răspunsurile erau în inima mea dar nu le mai văzusem niciodată la fel de clar ca acum.

mami praf magic copii obraznici.PNG

Pentru că știu că-i iubesc mai mult decât orice pe lume.

Și profită de asta ca niște mici lipitori șantajiste ce sunt. Știu că mami îi va iubi și îi va ierta indiferent ce-ar face. Ei se hrănesc cu asta și profită de iubirea mea necondiționată atunci când explorează lumea cea mare și nelipsită de greșeli sau tentații. Știu că mami îi așteaptă mereu ca o cloșcă și că la final îi iartă pentru toate trăznăile. Nu trebuie decât să dea de două ori din gene sau să pună botic că ochii mamei o și trădează că s-a topit mai ceva ca untul la soare. A! Dar mami nu se lasă ușor. Micii infractori trebuie întâi să promită că nu vor mai face data viitoare! Și promit, că doar nu-i doare gura.

Pentru că au nevoie de mine

După o zi în care au stat numai printre străini, în care au fost nevoiți să asculte ce zice doamna, să fie disciplinați și să-și stăpânească emoțiile, copiii găsesc în mama cel mai sigur loc pentru alint, pentru hârjoană, pentru mofturi, pentru orice. Copiii mei simt că eu sunt pentru ei cea mai bună mamă din lume și nu au nevoie de mine să le fiu o mamă model, o mamă ca la carte. Nu, ei vor ca eu să le fiu alături, să mă atingă mereu, să mă simtă prezentă în aventurile lor. Așa de tare mă topesc când vin la mine și îmi spun Mami, mi-a fost așa dor de tine!. Păi cum aș putea eu oare să mă lipsesc cu bună-știință de toate astea?

Au încredere în mine

Pic și Poc ai mei s-au prins de mult timp că în preajma mea pot fi ei înșiși, fără restricții. Matei, de exemplu, știe că poate să plângă în prezența mea pentru că mama nu-i spune niciodată Băieții mari nu plang! Nu te mai văita ca o fetiță!. Mama îl ascultă, îi cunoaște toate fricile și îl lasă să se descarce fără să-l judece. La fel și Eva. La 3 ani ai săi, poate să recunoască la mama fără frică că a făcut o boacănă sau că a tras pârțul ăla care ne-a alungat pe toți din cameră. Au prins relativ repede ideea: mama se supără dar îi trece repede și în 99% dintre situații dojenește dar nu țipă.

După concluziile astea, am înțeles și am acceptat ca teroriștii mei să-și facă de cap atunci când sunt cu mine. Dacă nu permanent atunci măcar din când în când îi las să mă călărească în toate jocurile lor, le accept și le primesc smiorcăielile și le pup toate bubițele lor imaginare. Păi dacă nu le fac eu toate astea, atunci cine să le facă? Dacă nu le permit eu să fie ei înșiși, atunci cum vor mai învăța ei care e limita pe care nu au voie să o depășească în afara casei?

Așa că din acea seară, de fiecare dată când soțul meu își dă ochii peste cap și-mi aruncă nonșalant Copiii fac ce vor din tine! eu îi zâmbesc iubitoare și îl laud pentru cât de bun e el și cât de slabă și manipulată sunt eu. Și nu mi-e greu deloc să fac asta. Pentru că eu știu, în sinea mea, că sunt refugiul și alinarea lor și asta e tot ce contează.

Dar țin totul pentru mine sau mă mai plâng din când în când ca să nu bată la ochi ;-).

mama stie praf magic blog.PNG