Sunt căsătorită de 10 ani cu iubitul meu din copilărie. Când “mi-a cerut prietenia”, nici prin cap nu mi-a trecut că puștiul din fața mea o să fie singurul care o să știe să-mi păstreze jucăuși fluturii din stomac. Dar iată-mă în continuare alături de el, unde mă simt iubită, apreciată, încurajată zi de zi, și uneori mai emoționată decât în anii adolescenței.

 

Am pornit împreună în viață jucându-ne “7 pietre”, ne-am îndrăgostit, ne-am șicanat, ne-am despărțit (eu la Iași, el la București), pentru ca mai apoi viața să ne aducă din nou împreună. Acum ne jucăm cu altfel de pietre, cele cu care am întemeiat căminul familiei noastre.

SUNT IOANA ONICA, AM 31 DE ANI ȘI LOCUIESC ÎN BUCUREȘTI DE MAI BINE DE 11. LA ORIGINI, SUNT MOLDOVEANCĂ DE LA IAȘI :-)

La 3 ani de la căsătorie, a venit pe lume Matei, cu ochii lui mari și negri care știu exact cum să mă înduplece să-i fac mereu pe plac. După încă 4 ani, multe sarcini pierdute și șanse nule să mai rămân vreodată însărcinată natural, în ciuda tuturor predicțiilor viața noastră s-a umplut miraculos cu Eva. Ea este lecția noastră de putere și de voință, cea care nu încetează să ne uimească în fiecare zi cu istețimea și cu încăpățânarea ei.

 

CUM AM DESCOPERIT PRAFUL MAGIC?

N-am fost mereu o mamă perfectă, dar ce mamă nu s-a trezit niciodată depășită de situație? Primii ani de viață ai lui Matei au venit cu toate provocările la care m-aș fi putut gândi, dar și cu multe pe care n-aveam cum să le fi luat în calcul. Le-am răspuns cu iubirea, răbdarea sau iscusința mea de mamă, iar când nimic din toate astea n-a dat rezultate, am scos la bătaie praful magic.

L-am foloit prima oară după un incident în parc, unde se lăsase cu o mare julitură și un copil plângând în hohote care nu-mi dădea voie cu niciun chip să-i ating genunchiul. Rămasă fără soluții, am botezat Baneocinul praf magic și l-am presărat peste rană. A funcționat miraculos. De-atunci, i-am risipit magia peste tot, inclusiv în mâncare, atunci când nu se bucura de succes: o linguriță de praf magic îi dădea copilului puteri de supererou, iar farfuria se golea cât ai zice “brocoli”.

 

CE ESTE PRAFUL MAGIC?

Pe măsură ce ștrengarul meu a crescut, praful minune a început să se transforme și să capete alte forme și întrebuințări, iar acum e parte din viața noastră, ca o rețetă miraculoasă pentru orice situație. Poate fi o poveste nouă înainte de culcare, poate fi o încurajare în momentele cele mai grele, poate fi melodia preferată pe care o dai mai tare și pe care toți din casă începeți să o dansați ca niște zurlii, poate fi un zâmbet plin de iubire atunci când vă revedeți, poate fi o îmbrățișare neașteptată în timpul unei dispute, poate fi un joc pe care îl inventezi pe loc și care vă scapă de plictiseală.

Praful Magic este ingredientul nostru secret care ne redă ca prin vrajă lumina și căldura în momentele dificile. Este acel ceva care poate să readucă zâmbetele pe chipul copiilor, care liniștește apele, care îl face pe soțul tău să te admire ca pe-o prințesă războinică, care te salvează de momente încărcate de stres și frustrări.

PRAFUL MAGIC POATE FI TOT CE VREI TU SĂ FIE!

Comunitatea Praf Magic este locul în care vei citi despre soluțiile pe care le găsesc atunci când lucrurile par să scape de sub control. Sunt povești despre cum reușesc să-mi păstrez armonia în familie și creierii nezdruncinați, despre cum ne jucăm împreună sau cum ne descurcăm în primii ani de școală și de grădiniță. Vei descoperi însă și articole despre subiecte incomode sau sensibile, multe dintre ele inspirate de experiența personală. Nu mi-a fost deloc ușor să decid să vorbesc deschis despre lupta mea cu depresia pre și postnatală, dar știu că multe femei au nevoie să știe că nu sunt singure în încercarea asta. Așa că, draga mea cititoare, te rog să rămâi deschisă și îngăduitoare.

 

DUPĂ 10 ANI DE CORPORAȚIE...

Uneori sunt exagerat de ordonată, îmi place să planific din timp tot ce se poate și mai toate lucrurile importante pe care le am de făcut mi le notez pe liste și listuțe. Probabil că ăsta e efectul celor zece ani pe care i-am petrecut în mediul corporatist, unde m-am specializat în relații publice și marketing și unde am fost norocoasă să întâlnesc oameni care și-au lăsat amprenta valoroasă asupra mea. Așa am ajuns cu timpul un fel de specialistă în “factorul wow!

Viața mea s-a schimbat la finalul lui 2017, când a trebuit să iau o pauza de la rutina 9-17 și să mă dedic mai mult sănătății mele și familiei. Am îmbrățișat cu mult curaj această decizie, iar acum sunt în punctul în care pot să-mi organizez timpul astfel încât să mă ocup și de pasiunile mele, așa cum te încurajez și pe tine să faci la fel.

Îți mulțumesc că te străduiești în fiecare zi să devii cea mai bună versiune a ta ca mamă. Creștem și educăm împreună generații viitoare de oameni extraordinari, oferindu-ne astfel tuturor șansa unei lumi mai bune. Și ăsta e lucru mare, după părerea mea.

Și dacă tot suntem în punctul acesta împreună, te invit să te abonezi și să devii oficial posesoare de Praf magic.

 

RĂMÂI ALĂTURI DE MINE CA SĂ DESCOPERI ȘI TU PRAFUL MAGIC DIN TINE.

 

A! Și nu uita să pui și puțin praf magic în tot ce faci!