Top

Cum se schimbă relația de cuplu după ce apar copiii?

relatia de cuplu dupa copii.PNG

Atunci când suntem în așteptarea unui bebeluș trăim cu proiecția unui viitor apropiat plin de armonie, de întregire a relației de cuplu, de împlinire și de închidere a cercului. Imaginația noastră zburdă liberă pe câmpii doar la momentele minunate în care ne vom juca cu mogâldeața de om între noi și cum vom împinge împreună căruciorul prin parcuri.

Însă foarte puțini viitori părinți (aflați la primul copil) pot anticipa și se pot pregăti pentru ce va să vie cu adevărat.

Am participat în urmă cu 2 săptămâni la cea de-a șaptea ediție a evenimentului creat de Florina Badea, MamaTimeOut, în care s-a dezbătut fix subiectul acesta – al cuplului cu copii. Am avut șansa de a oferi și un interviu pentru Prietenii de la 11 de pe Antena 1 în care am vorbit cu mult curaj despre cum s-a schimbat relația cu soțul meu după ce a apărut Matei între noi.

M-am gândit să vă povestesc și vouă mai în amănunt ce am spus în interviu, poate-poate vă va fi cumva de folos.

Vă mai spuneam și în alte articole ale mele că la primul copil nu am avut nici un fel de ajutor din partea nimănui și că atât eu cât și M. a trebuit să ne sprijinim doar unul pe celălalt, zi de zi, pentru a duce la îndeplinire toate activitățile legate de părințeală sau de gospodărie. M. era plecat însă de luni până vineri, de la 8 la 18, la serviciu deci cea mai mare parte din zi trebuia să mă descurc singură. Singură cu un bebeluș care cerea alăptat din oră-n oră uneori, care avea colici, care plângea fără întrerupere și câte 2 ore dacă ceva nu-i convenea, care nu dormea decât dacă mă ținea strâns de tricou cu mânuța lui mică și grasă.

Este evident că pe lângă copil mai aveam și altele în sarcina mea. Curățenie zilnică, mâncare pentru adulți și apoi mâncare pentru copil (după ce am început diversificarea), spălat și călcat haine și alte distracții din-astea. A! Și să nu uităm plimbarea de dimineață.

Era fantastic. De greu!

Adunam peste zi extrem de multă oboseală și frustrare. Iar când știam că se apropie ora la care husband trebuia să ajungă acasă deveneam și mai nervoasă, mai nerăbdătoare. Estimam că drumul de la serviciu până acasă dura cam 45 de minute, mai adăugam 10 minute „marjă de eroareˮ și apoi așteptam. Așteptam cu ochii pe ceas și cu copilul în brațe. Nu cred că mai are vreun rost să vă explic cum starea mea de agitație se transmitea și copilului și cum devenea și el mai plângăcios și mai iritat.

Era sufficient ca M. să întârzie 5 minute că cearta era deja gata. Imediat cum intra pe ușă îi puneam copilul în brațe și începeam să turui, să îi reproșez câte-n lună și-n stele. Că sunt obosită, că cel mic nu a mâncat sau nu a dormit suficient, că nu mă înțelege cât îmi este de greu sau că nu știe prin ce trec eu în lipsa lui. Soțul meu nu avea timp să spună nici un cuvânt mai bine de jumătate de oră. Doar eu vorbeam. Pardon. Îl acuzam. De parcă ar fi avut vreo vină pentru tot ce mi se întâmpla mie peste zi.

viata de cuplu dupa ce vin copiii.PNG

Pe lângă faptul că eram obosită mă simțeam și extrem de urâtă. Kilogramele acumulate în sarcină încă se vedeau, cearcănele erau mari până-n bărbie, părul mereu prins într-o coadă neglijentă, tricoul mereu murdar de balele copilului sau de mâncare. Dacă la înfățișarea asta mai adăugăm și un comportament de scorpie, vă puteți imagina că eram o minune de femeie, ce să mai!

Cu toate astea, M. a fost mereu lângă mine. De fiecare dată când ajungea acasă lua copilul în primire, se juca cu el, îl schimba, îl hrănea sau îl pregătea pentru ieșitul la plimbarea de seară. Băița i-o făcea de cele mai multe ori el, cu ajutorul meu pe lângă. Seara îl plimba prin casă în brațe ca să adoarmă, iar noaptea se trezea la fiecare mișcare a celui mic. Dar eu nu vedeam toate astea. Vedeam doar implicarea mea, stresul meu, oboseala mea și mi se părea că ceea ce face el este infinit mai puțin decât ceea ce făceam eu.

Însă totul avea să ia o altă direcție într-o zi.

Îmi aduc aminte că Matei avea 8 luni și că petreceam o zi liniștită de weekend în 3. Deodată soțul meu se uită la mine frecându-și mâinile și îmi spune:

- Știu că ceea ce îți voi spune o să trezească în tine un uragan. Dar eu nu mai pot continua așa. Trebuie să vorbim.

Mă înverzisem la față și mii de curenți îmi treceau parcă prin tot corpul. Mă înșela. Nu putea fi altceva.

Știi... eu nu mai vin cu bucurie acasă. Mă aștept mereu ca după ce intru pe ușă să te găsesc plină de nervi și să te iei de mine. Dacă îți greșesc cu ceva te rog să mă ierți dar eu nu înțeleg ce vina am. Fac tot ce pot, te iubesc, dar nu mai putem continua așa.

Deci nu mă înșela. Dar probabil că după cele spuse nici mult nu mai avea.

Primul instinct a fost să mă ridic și să urlu. Să îi expun toate cele 1000 de lucruri pe care eu le fac în lipsa lui și pe care el nu le vede sau nu le apreciază suficient. Cu toate astea, pentru prima dată în viața mea de femeie măritată, am tăcut și am gândit înainte să deschid gura.

Îmi pare rău că te-am făcut să simți asta. Știu că tu muncești enorm de mult pentru noi și că mă ajuți mereu cu copilul atunci când poți. Îți promit că o să mă gândesc la ce mi-ai spus acum.

Și chiar m-am gândit. Mai mult la el și mai puțin la mine.

Să nu credeți că mi-a fost ușor. În continuare aveam cele 1000 de lucruri zilnice de făcut, însă chiar de-a doua zi soțul meu a văzut o altă femeie atunci când a venit de la serviciu. Una cu părul pieptănat, cu rimel pe gene și cu un tricou curat. Dar cel mai important, cu un zâmbet pe față.

O să spuneți că e imposibil ca o schimbare atât de mare să se producă atât de rapid de la o zi la alta. Și o să vă dau dreptate. Este imposibil. Dar a trebuit să aleg. Fie mă prefac și mă strădui să scot zâmbetul ăla cât mai larg fie căsnicia mea se ruina definitiv. În primele 2 săptămâni a fost mult teatru din partea mea și cred că și el a realizat asta dar nu a zis nimic. Dar clar aprecia că mă strădui. După care zâmbetul ăla a devenit obișnuință, iar apoi chiar se întâmpla natural. Chiar eram fericită să-l văd intrând în casă și îi arătam asta. Nu mai scoteam în evidență tot ce mi-a făcut ziua un coșmar ci doar motivele minunate pentru care el să revină cu bucurie și nerăbdare la familia lui.

Nu, nu a curs numai lapte și miere după aceea în relația mea de cuplu. Nicidecum. Am mai avut și vom mai avea certuri, că așa e până la urmă în orice casă locuită de mai mult de o persoană. Însă certurile noastre nu mai cuprind liste cu ce fac eu în comparație cu ce face el ci sunt mai degrabă dezbateri între doi oameni ușor înflăcărați.

Dacă sunteți curioși de la ce ne mai certăm acum când avem doi copii pot să vă spun fără teamă. De la copii :-)). Logic! De la faptul că eu sunt prea permisivă cu ei, că prea le suflu-n coarne, că îi alint mai des decât crede el că ar trebui sau că nu-i pun la punct cum își imaginează el că ar trebui s-o fac. Însă de cele mai multe ori nici nu mă mai enervez pentru că nu asta e soluția. Credeti-mă că am testat mii de tactici. Am ales să îi zâmbesc, să îi dau dreptate că le permit uneori copiilor să mi se urce-n cap, că da, ar trebui să fiu mai autoritară cu ei, dar apoi îl îmbrățișez (de fapt mă gudur pe lângă el) și îl rog să mă înțeleagă și el pe mine că așa sunt mamele și că dacă nici noi mamele nu îi alintăm pe copii atunci cine să o facă.

Sfârșim amândoi pupându-ne ca doi adolescenți. El bombănind că iar l-am prostit să cedeze iar eu mulțumită că încă mai funcționează vorba blândă și farmecele mele.

O să închei acest articol rugându-va să faceți un exercițiu de 1 minut cu voi înșivă. E un exercițiu pe care l-am făcut la evenimentul MamaTimeOut împreună cu psihologul Nora Neghină.

Închideți ochii și respirați adânc. Îmaginați-vă că sunteți la o petrecere. E o petrecere aniversară la care participă toți ai voștri. E multă bucurie în jur. Tu și soțul tău/soția ta sărbătoriți cei mai recenți 10 ani de căsnicie. La un moment dat, partenerul tău bate cu lingurița în pahar. Anunță că vrea să țină un speach de mulțumire pentru tine. Pentru ce crezi tu că urmează să-ți mulțumească?

iubire.PNG

 

Dacă îți plac articolele mele și vrei să fii la curent cu trucurile care îmi fac viața de părinte mai ușoară, te invit să dai LIKE paginii de facebook cu praf magic.